NASA a dezvăluit grădinile din spațiu. Ce experimente fac astronauții pe Stația Spațială Internațională
NASA a împărtășit cele mai recente imagini cu mici „grădini” care cresc pe Stația Spațială Internațională. Unele dintre aceste “grădini spațiale” au produs alimente consumate de astronauți.
În ultimii ani au avut loc mai multe experimente de plante pe ISS, inclusiv două experimente importante care au avut loc în ianuarie.
Misiunea SpaceX Crew-1 care transportă astronauți NASA, inclusiv pe Michael Hopkins, a ajuns la Stația Spațială Internațională în noiembrie 2020. Potrivit NASA, Hopkins se ocupă de experimentele de plante ale stației spațiale de atunci, inclusiv recoltarea culturilor cultivate în spațiu.
NASA lucrează ca să avem ce mânca în spațiu… când o să ajungem acolo
Recent, chiar pe 4 ianuarie, NASA a explicat faptul că Hopkins a efectuat două experimente cu plante: VEG-03I și VEG-O3J, potrivit NASA. Primul experiment a marcat prima dată când plantele au fost transplantate cu succes în spațiu, în timp ce al doilea experiment s-a rotit în jurul ideii Centrului Spațial Kennedy pentru plantarea semințelor pe orbită.
Salata cultivată din semințe pe ISS, precum și culturile transplantate, au fost ambele recoltate pe 2 februarie, potrivit NASA. Ulterior, Hopkins a lansat noi experimente numite VEG-03K și VEG-03L. Unul implică o nouă „cultură spațială” denumită de Kennedy Space Center drept „plantă de friptură” datorită aromei sale. Celălalt experiment a presupus creșterea unei culturi numită Extra Dwarf pak choi.
În plus față de a oferi astronauților o legătură familiară cu viața pe Pământ, cultivarea culturilor în spațiu va permite, de asemenea, oamenilor aflați în călătorii lungi în spațiu să consume legume proaspete. Acest lucru ar rezvola o problemă legată de potențialele viitoare misiuni cu echipaj uman.
Acestea sunt cele mai recente dintre numeroasele experimente de pe ISS pe bază de plante, dintre care unele au produs frunze și legume pe care astronauții le-ar putea mânca. Și, de ce nu, dacă vreodată o să ajungem să colonizăm Marte sau Luna, să fim siguri că avem resurse și că nu murim de foame.